Sfantul Antonie cel Mare

Sfantul Antonie cel Mare - Cuviosul dornic dupa frumusetea pustiei

 

Nascut intr-o familie crestina instarita, la mijlocul secolului al III-lea, in preajma anului 250, in localitatea Coma din Egiptul de Mijloc, Sfantul Cuvios Antonie cel Mare, cinstit astazi de Biserica noastra, a ales de timpuriu asceza in locul bogatiei, linistea pustiului in locul zgomotului lumii, oferind pentru iubitorii de singuratate de atunci si de astazi, dar si pentru noi toti, un model autentic de vietuire prin cultivarea iubirii si comuniunii directe cu Dumnezeu.

 

Tanar orfan fiind, Cuviosul Antonie a inteles de timpuriu ca fuga de lume creeaza climatul propice lepadarii grijilor lumesti si cultivarii comuniunii adevarate cu Hristos. A inteles ca zgomotul si agitatia cetatii, raspandirile si grijile vietii fac anevoioasa comuniunea, intalnirea cu Dumnezeu, si mai ales a inteles ca fuga celui dornic de liniste si singuratate nu se face din dusmanie fata de lume, ci din iubire fata de Hristos, nu se face din refuzul comuniunii, ci din cautarea adevaratei comuniuni.

 

Intr-o vreme in care nu existau manastiri ca cele de astazi, iar crestinii care doreau sa duca o viata ascetica, in post, rugaciune, feciorie, nu paraseau satele, ci isi faceau mici colibe la marginea lor, tanarul Antonie, framantat fiind de ce cale sa urmeze pentru sine, pentru viata sa, dupa ce a auzit intr-o biserica cuvantul Evangheliei, care zice: "Daca voiesti sa fii desavarsit, du-te, vinde averea ta, da-o saracilor si vei avea comoara in cer; dupa aceea, vino si urmeaza-Mi" (Matei 19, 21), hotaraste sa vietuiasca la inceput intr-o coliba langa satul natal. Aici isi petrecea noptile in rugaciune. Sub ascultarea unui alt ascet din regiune, mai varstnic si mai experimentat, s-a luptat si a incercat sa se dezbrace de patimile rautatii si sa se departeze de toata grija si pofta lumeasca, pentru a merge liber pe drumul desavarsirii. Dupa un timp, a plecat de acolo si s-a stabilit intr-un mormant abandonat. Statornicea in post si in rugaciune si se lupta cu demonii, care nu conteneau sa-l necajeasca.

 

In noptile de neintrerupta priveghere, rogojina sau pamantul ii erau odihna

 

A incercat permanent ca tot dorul si toata sarguinta s-o aiba spre cautarea pustniciei, "prin infranare si nevointa vestejind saltarile trupului", iar la varsta de 35 de ani, nazuind spre o izolare totala, s-a stabilit intr-o fortareata parasita la marginea desertului, in locul numit Pispir (astazi Der el Memum, Egipt), unde a petrecut 20 de ani de viata anahoretica, pana in anul 306, cand ucenicii lui l-au rugat staruitor sa paraseasca acest loc de asceza, in urma atacurilor demonice ce il lasau aproape mort. Astfel devine parintele spiritual al multor calugari din diferitele "colonii monastice" din deserturile Egiptului, dintre care cele mai vestite erau cele din Nitria si Schit (Skete).

 

Biograful si ucenicul sau, Sfantul Atanasie cel Mare, Arhiepiscopul Alexandriei (295-373), care ne-a lasat in scris viata Cuviosului Antonie, imediat dupa moartea sfantului, folosindu-se mai ales de propriile-i amintiri si note, marturiseste ca Sfantul Antonie "priveghea atat de mult, ca de multe ori petrecea toata noaptea fara sa doarma si aceasta facand-o nu o data, ci de multe ori, astfel ca se minunau toti de el. Manca o singura data pe zi dupa apusul soarelui. Dar se intampla sa manance si numai o data la doua zile, iar de multe ori la patru. Iar mancarea lui era paine si sare; si bautura, numai apa. Pentru dormit se indestula cu o rogojina. Dar de cele mai multe ori se intindea pe pamant".

 

Catre anul 310, a facut o calatorie la Alexandria, cautand sa imbarbateze pe martirii crestini prigoniti de stapanirea romana in timpul persecutiei lui Maximian. In anul 312 se instaleaza in desertul adanc, pe muntele Kolzim (sau Kolzum/ Qolzum, nu departe de malul Marii Rosii, unde se gaseste astazi manastirea care-i poarta numele). Aici traieste pana la moartea sa (356) impreuna cu doi ucenici, neparasind locul decat pentru a-si vizita discipolii sau pentru a face o a doua calatorie la Alexandria, spre a-l sustine pe Sfantul Atanasie, persecutat de partida pro-ariana.

 

Mormant tainic sub altarul manastirii

 

Inainte de a muri, Sfantul Antonie a lasat ucenicilor sai un testament prin care le cerea sa il ingroape intr-un loc pe care sa nu-l descopere nimeni. Ucenicii au respectat intocmai dorinta parintelui lor duhovnicesc, incat nimeni nu a aflat unde e ingropat trupul sfantului. In ultimii ani, in urma cercetarilor intreprinse pentru restaurarea manastirii Sfantului Antonie din Egipt, s-a ajuns la concluzia ca mormantul cu moastele sfantului s-ar afla sub Sfanta Masa a bisericii centrale a manastirii. Totusi, din respect fata de testament, mormantul a ramas pecetluit asa cum si-a dorit sfantul: "(...) voi ingropati trupul meu (...) nimeni sa nu stie locul, afara de voi singuri. Iar eu la Invierea mortilor il voi lua nestricacios de la Mantuitorul".

 

Manastirea "Sfantul Antonie cel Mare" a fost intemeiata in urma mortii Sfantului Antonie. Situata in pustiul Wadi Araba, la poalele muntelui Al-Qalzam din Egipt, Manastirea "Sfantul Antonie" a fost fondata in jurul anului 356. Ucenicii Sfantului Antonie au constituit o micuta comunitate la baza muntelui, unde acesta si-a petrecut ultima parte a vietii. Cu siguranta, nucleul initial se rezuma la o bisericuta, o trapeza si cateva constructii anexe (o bucatarie si un depozit pentru alimente). Primii calugari obisnuiau sa traiasca separat in pesterile masivului muntos din apropiere, dar se adunau in fiecare duminica si sarbatoare importanta, pentru Liturghie, in biserica centrala. Mai tarziu, de-a lungul secolului al V-lea, Manastirea "Sfantul Antonie" a fost un refugiu pentru ascetii din desertul Sketis (Egiptul de Jos), fortati sa-si abandoneze chiliile din cauza deselor si violentelor atacuri ale arabilor. In secolele VII-VIII, Manastirea "Sfantul Antonie" era ocupata de calugari melkiti, cei care acceptasera Ortodoxia calcedoniana, spre deosebire de majoritatea crestinilor egipteni care ramasesera fideli ereziei lui Eutihie, fapt certificat de Sinaxarul etiopian.

 

Scrieri

 

In afara biografiei scrise de Sfantul Atanasie cel Mare, ucenicul sau, Sfantul Antonie este cunoscut prin cuvintele sale intelepte, memorate de alti ucenici si pastrate in Patericul egiptean si in Filocalie. Dintre scrierile sale au iesit la lumina pana acum sapte scrisori amintite de Sfantul Ieronim. Ele au aparut in mai multe traduceri: doua redactari in limba latina (prima este o traducere ce dateaza din anul 1516 si apartine lui Symphorian Champerius, dupa un manuscris grecesc; iar a doua este tradusa dupa un manuscris arab, cuprinzand un text mai larg; aici alaturandu-se, pe langa cele sapte epistole puse sub numele lui Antonie, si treisprezece epistole care apartin ucenicului sau Ammonas, urmasul lui Antonie la conducerea chinoviei din Pispir), iar in timpul mai nou a inceput sa fie descoperit si textul copt, cel original, al unora dintre aceste epistole. (Articol publicat in Ziarul Lumina, semnat de pr. diac. Ciprian Bara)